APELUL I ÎNSCRIERE VOLUNTARI

Pe 26 septembrie 2015 a luat naștere un amplu program de voluntariat numit “FII ȘI TU VOLUNTAR PROEDUS”!! Acest proiect vine în sprijinul tinerilor liceeni, al părinților și chiar al profesorilor dornici de afirmare, implicare și muncă în echipă. Mai mult de 1100 de tineri au participat în această remarcabilă zi la o întrunire în cadrul Palatului Național al Copiiilor, unde au fost informați de către echipa Proedus cu privire la ce presupune cu exactitate acest nou și îndrăzneț proiect.

Liceenii au demonstrat că sunt gata să socializeze, să lucreze în echipă și să creeze lucruri mărețe, motiv pentru care, cei mai vrednici dintre ei vor fi premiați cu tabere pe litoralul românesc în vara anului viitor. Datorită interesului manifestat de tineri față de înscrierea în program, organizăm astfel și un al doilea apel pentru cei ce doresc să devină voluntari.

Așadar, vrei să demonstrezi că ești demn de a susține o activitate ce necesită voință, abilitate și perseverență? Te așteptăm atunci pe 17 octombrie, de asemenea la Palatul Național al Copiiilor, să te alături echipei!

Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.